Despre carte: an / Aruncându-mi arma în zăpadă, m-am aplecat peste soldatul rănit și m-am uitat în ochii lui umflați fără viață. Bunătatea era vizibilă în ei, atât de reală și de vie, încât inima mea a sărit cu trădare o bătaie și, fără să observ și eu, am început să plâng. - Nu-ți face griji, totul va fi bine acum. Nimeni nu ne va mai putea deranja. Războiul este în spatele meu, am șoptit cu o voce tremurândă și i-am strâns strâns palma imobilizată, simțind că căldura iese repede din ea..